Palmele frecate și televizorul dat la volum ridicat. Așa așteaptă microbiștii un meci între Viitorul și Dinamo, duel care a produs 15 goluri doar în ultimele trei episoade ale sale. În duel pentru locurile din spatele Stelei, cele două echipe încep la Ovidiu previzibil. Gazdele sunt cu fundașii centrali (între care, ciudat, e și Brandan) la centrul terenului, în timp ce Dinamo e preocupată de închiderea culoarelor. Chițu cere penalty după ce Brănescu îl lovește, apoi Florinel Coman nu poate împinge în poartă o centrare măsurată cu laserul de internaționalul Romario Benzar. Ce se poate întâmpla rău pentru Hagi? Vali Lazăr îi demonstrează la jumătatea reprizei, atunci când profită de bulibășeala dintr-o defensivă gesionată prost de Brandan și înscrie din întoarcere.
Viitorul nu resimte golul, continuă ca și cum nu s-a întâmplat nimic rău în ciuda ecoului vocii răgușite a lui Hagi, cel care aranjează copiii de pe bancă. Gabi Iancu are șansa să sclipească, însă mingea trimisă din lovitură liberă lovește transversala la o fază la care Brănescu privește, relaxat, crezând că mingea va trece peste.
A cincea e cu noroc!
La pauză se schimbă doar terenurile, echipele ies în aceeași formulă. Și tot aceeași formulă e respectată de Benzar, unul dintre cei mai în formă fotbaliști din Liga 1, cel care centrează perfect pentru același Florinel Coman, însă nici de data asta puștiul nu găsește poarta. Dinamo joacă deștept, blochează bine, însă refuză să mai iasă la joc. Avantaj tot pentru Viitorul și pentru piciorul drept al lui Benzar, cel care mai trimite în minutul 67 o centrare ideală la care Stoica nu pune capul cum trebuie. Intrarea lui Palic îi aduce lui Dinamo mijlocul, însă tot Viitorul iese în evidență. Benzar recentrează ideal, pe capul lui Chițu, însă atacantul trimite pe lângă dintr-o poziție ideală. Îi găsește cineva un finalizator lui Benzar? Îi găsește, pentru că Nimely trimite în poartă o centrare a aceluiași fundaș dreapta în ultimele minute și egalează într-un moment în care Dinamo se crede stăpână pe situație. Rotariu prinde o rachetă în ultimele secunde, dar Rîmniceanu scoate de sub bară, și meciul se termină la egalitate.
Egalul o ține provizoriu pe Dinamo pe locul 2, cu patru puncte în minus și un joc în plus față de liderul Steaua. Viitorul face 14 puncte și urcă pe locul 5.
Echipele de start
22:11 GOOOOOOL VIITORUL! Nimely transformă în gol o centrare a lui Benzar din corner!
22:10 Poate părem enervanți, dar trebuie să remarcăm o nouă centrare perfectă a lui Benzar, pe capul unui Chițu care nu poate înscrie din apropierea careului mic.
22:04 După intrarea lui Palic, Dinamo parcă reușește să controleze mai bine centrul terenului, totul în condițiile în care nici Viitorul nu mai pare capabilă să pună mari probleme.
21:41 Benzar recidivează cu o centrare perfectă tot pentru Coman, însă nici de această dată puștiul Viitorului nu poate finaliza corespunzător.
21:14 Foarte bună centrare a lui Patrick Petre, reluată cu capul de Hanca puțin pe lângă poarta lui Rîmniceanu.
20:59 Bară la lovitura liberă executată de Gabi Iancu. Fostul fotbalist al Stelei și al lui Karabukspor trimite de la 20 de metri în transversală, un șut la care Brănescu a reacționat ciudat crezând că mingea va trece peste poartă.
20:49 GOOOOOOOOL DINAMO! Vali Lazăr deschide scorul la Ovidiu din fața unui Brandan fără reacție.
20:39 Ocazie importantă pentru gazde în minutul 8, atunci când centrarea ideală a unui Benzar în formă maximă nu poate fi împinsă în poartă, din 2 metri, de Florinel Coman.
20:36 Constănțenii cer penalty la intervenția lui Brănescu la Chițu! Reluările arată totuși că portarul lui Dinamo a atins mingea înainte de a-l buscula pe atacant.
20:33 Start joc! Viitorul – Dinamo, într-un meci care a produs foarte multe goluri în ultimele sezoane!
Viitorul – Dinamo a fost, până acum, una dintre cele mai spectaculoase întâlniri din Liga 1. În ultimele trei meciuri s-au marcat nu mai puțin de 15 goluri. Suprinzător, Viitorul are bilanț pozitiv.
Viitorul și Dinamo, două dintre cluburile care au decis să investească în tineri jucători, se întâlnesc astăzi pentru a 11-a oară în istorie. Până acum, clubul patronat de Gică Hagi a reușit să aibă bilanț pozitiv. Viitorul a câștigat de patru ori, patru meciuri s-au terminat la egalitate și de două ori a câștigat Dinamo. Cea mai mare diferență de scor s-a înregistrat sezonul trecut, când Viitorul s-a impus cu 5-1, chiar în Ștefan cel Mare.
Prima partidă dintre cele două cluburi s-a jucat în urmă cu patru ani. Pe 17 noiembrie 2012, Viitorul și Dinamo au remizat, scor 1-1, însă în retur s-a impus echipa lui Gică Hagi, scor 3-2. În istoria întâlnirilor direct, o singură dată s-a terminat 0-0, pe 5 mai 2013. În rest s-au marcat cel puțin două goluri.
Revenind la prezent, Viitorul ocupă locul 6 în clasament, dar se află la doar două puncte de Dinamo, care este pe 2. După un start greoi de sezon, jucătorii lui Gică Hagi au început să-și intre în ritm și să adune puncte. Viitorul are două victorii la rând în ultimele două etape, cea mai lungă serie din acest sezon.
Cât despre Dinamo, Ioan Andone este imediat după Steaua, însă are de recuperat o diferență de cinci puncte față de lider. Dinamo a început bine acest sezon, însă a avut două rezultate surprinzătoare, egal cu Gaz Metan și înfrângere cu Târgu Mureș. Azer Busuladzici, unul dintre titularii din mandatul lui Andone, este incert pentru acest meci, din cauza unor probleme medicale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER